Atac în tandem al organizațiilor PSD: „O tentativa ticăloasă de preluare a puterii exercitată la comanda preşedintelui Iohannis” Organizaţia PSD Bihor condamnă "tentativa ticăloasă de preluare a puterii de stat exercitată la comanda preşedintelui Klaus Werner Iohannis de către liderul penibil al Partidului Naţional Liberal, fost partid istoric al României transformat, din păcate, în partid marionetă", în timp ce PSD Hunedoara spune că a luat act de "gestul primitiv din punct de vedere politic al susţinătorului ruşinos al statului paralel, Ludovic Orban, care, în lipsa unei experienţe de lider politic, a găsit de cuviinţă să depună o plângere penală halucinantă împotriva premierului”, scrie News.ro. PSD Bihor susţine, într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă, că "PNL se compromite total şi renunţă să mai fie o alternativă politică democratică în România şi se transformă, în schimb, în exponentul unui sistem de putere nedemocratic şi al unui mod per...
Botis: Salut initiativa PDL prin care o medie a stimulentelor din 2009 se introduce �n salariul brut
Ministrul Muncii, Ioan Botis, a salutat, joi, faptul ca deputatii PDL au modificat Ordonanta de Urgenta 1/2010, astfel �nc�t o medie a stimulentelor din 2009 se va introduce �n salariul brut, el arat�nd ca aceasta va duce la cresterera veniturilor lunare a angajatilor din sistemul public.
Read More... [Source: Ziarul Gandul - Posted by FreeAutoBlogger]
Read More... [Source: Ziarul Gandul - Posted by FreeAutoBlogger]
Comentarii
Trimiteți un comentariu